Despre NewAct
Un atelier de teatru muzical în care copiii nu doar interpretează un musical — îl și creează.
Atelierul
NewAct Musicals este un atelier de teatru muzical (musicals, musical theater) în care copiii descoperă bucuria scenei și învață să devină artiști autentici, creativi și încrezători.
Participanții explorează universul teatrului muzical: învață interpretare vocală și actorie, dar și procesul creativ din spatele unui spectacol — cum se construiește un personaj, cum se scriu dialoguri și scene, cum se creează structura unei povești muzicale și cum ia naștere un cântec original.
Aceasta este povestea mea
În atelier, procesul creativ este la fel de important ca rezultatul final. Copiii sunt încurajați să pună întrebări, să își spună părerea și să descopere că experiențele lor au valoare și merită să fie auzite. Prin cântecele pe care le scriu și le interpretează, învață să comunice sincer, să își înțeleagă emoțiile și să aibă o relație sănătoasă cu propria creativitate.
La final, copiii nu sunt doar interpreți într-un musical, ci și creatorii lui: autori de povești, personaje și cântece care poartă amprenta imaginației și experienței lor. Scena devine locul în care fiecare copil poate spune, cu încredere și bucurie: „Aceasta este povestea mea.”
Ce învață copiii
Tehnică vocală și interpretare specifică musicalului
Actorie și expresivitate scenică
Construirea și dezvoltarea unui personaj
Scrierea de dialoguri, scene și monologuri
Bazele structurii unui musical
Songwriting — propriile cântece
Mișcare scenică, postură și prezență
Lucrul cu regizorul și partenerii de scenă
Ascultare activă și atenție la colegi
Încredere, spontaneitate, autenticitate
Cum lucrăm
Fiecare copil își alege un cântec de musical și îl lucrăm atât tehnic, cât și interpretativ: cine cântă, cui, unde, ce vrea să obțină — și ce emoție ducem până la public.
Ne descoperim vocea — ambitusul, culoarea, ce personaje ni se potrivesc. Experimentăm din curiozitate, nu din critică, și învățăm să dăm feedback care ajută.
Improvizație și joc — exerciții adaptate vârstei, pentru lejeritate, cunoașterea corpului și relaționarea cu ceilalți. Lucrăm cu instrumentele actorului (metoda Chubbuck), cu mima, observația și mișcarea împrumutată din dans.
Costum și recuzită — cum schimbă un obiect sau o pălărie un personaj.
Scriem împreună — de la object writing la un cântec întreg; fiecare copil lucrează la un cântec pentru scena pe care o scrie și la un cântec al lui, pe care îl producem ulterior.
Grija față de partener — cum îmi ajut colegul în scenă, cum ascult, cum dau replica.
Formatul
- Întâlniri de 2 ore și 30 de minute, cu o pauză de 15 minute.
- Grupe pe vârste: 8–11, 11–14 și 14–17 ani.
- Grupe mici: maximum 10–12 copii.
- Cursuri individuale de canto - la sediu, studio acasă sau online (vezi Tarife).